Menu Content/Inhalt
Pagina principala arrow Comunicate de presa arrow PD Suceava îţi duce votul în Parlamentul European
PD Suceava îţi duce votul în Parlamentul European Imprimare E-mail

La sfârşitul săptămânii trecute, Organizaţia Municipală Suceava a Partidului Democrat a demarat seria de acţiuni intitulată „Europa în cartierul tău”.

Scopul principal al acesteia este dialogul direct cu sucevenii, lucru care va avea, de acum înainte, caracter permanent. Echipa PD le-a reamintit locuitorilor din cartierele Zamca şi Mărăşeşti că, pe 25 noiembrie, trebuie să trimitem cei mai buni reprezentanţi ai României în Parlamentul European. Sucevenii ştiu că vocea lor în Europa trebuie să fie una puternică, o voce care să le apere interesele şi să colaboreze eficient cu instituţiile statului, dar şi cu organismele europene. Ei ştiu de asemenea că proiectul preşedintelui României, Traian Băsescu, de reformare a clasei politice, poate fi dus la îndeplinire numai dacă fiecare dintre noi foloseşte dreptul democratic de a vota.
Pe de altă parte, Europa nu-i atât de aproape, după cum spun, uitându-se în jurul lor, locuitorii din Zamca şi Mărăşeşti. Aceştia s-au plâns echipei Partidului Democrat de mizeria şi gropile de pe străzi, de lipsa de siguranţă a cetăţenilor, în special pe timpul nopţii, de neîngrijirea spaţiilor verzi, de traficul greoi şi de deranjul provocat de întârzierea lucrărilor de reabilitare a sistemului de termoficare. Democraţii suceveni ştiu că un oraş european, aşa cum Suceava merită să fie, se construieşte numai pe baza dialogului şi a colaborării cu cetăţenii. De aceea, pe termen scurt, PD Suceava şi-a stabilit trei priorităţi:
1) Alegerea celor mai buni reprezentanţi ai României în Parlamentul European.
2) Introducerea votului uninominal, pentru responsabilizarea celor aleşi.
3) Un proiect unitar care să asigure sucevenilor dezvoltarea economică şi socio-culturală, cu cheltuieli cât mai mici.
Am făcut primul pas pentru ca Europa să vină în cartierul tău. De marţi, echipa PD Suceava va dialoga, pentru două zile, cu locuitorii din Obcini, despre problemele lor şi despre Europa. Pe 25 noiembrie, vom duce voturile voastre în Parlamentul European!

 

 

Cătălin Popescu
Vicepreşedinte al OM Suceava a PD

 
< Precedent   Urmator >

Newsflash

„Sănătatea nu poate fi subiect electoral”, susţine liderul PD Suceava –materialul prezintă poziţia preşedintelui OM a PD Suceava, Florin Olaru, în legătură cu criza care a cuprins de mai multă vreme activitatea din cadrul Spitalului Judeţeam Suceava. Liderul PD Suceava a cerut politicienilor să nu se joace cu situaţia din cadrul spitalului, dar mai ales să nu o folosească drept „capital electoral”. „Cu sănătatea oamenilor nu se poate juca şi nici nu se poate face politică în timp ce oamenii nu au cu ce se trata sau nu au ce mânca în spital”, a mai declarat Florin Olaru.